O şuviţă de păr dezvăluie noi informaţii despre specia umană

În 1921, şuviţa de păr a fost donată antropologului Alfred Cort Haddon, atunci când acesta călătorea prin oraşul părăsit Golden Ridge, din Australia de Vest.

Acum, o echipă internaţională de cercetători a folosit aceste fire de păr pentru a afla modul în care strămoşii nostri s-au răspândit prin lume, plecând din Africa, locul în care se consideră că a apărut specia umană.

• Originea sifilisului, descoperită după 500 de ani. Cum a apărut boala?
• Un tigru a străbătut 200 de kilometri prin Siberia pentru a-și regăsi partenera

Şuviţa de păr s-a dovenit a fi un material foarte bun pentru acest studiu, având în vedere că omul căruia îi aparţine era de origine aborigenă pură, neinfluenţată încă de încrucişările cu imigranţii europeni care au venit în Australia în perioada modernă.

Specialiştii au comparat genomul cu altele provenite de la chinezi, europeni şi africani. Studiind diferenţele cauzate de mutaţiile genelor, cercetătorii au putut să deducă relaţiile dintre aceste populaţii. (Cu cât grupurile sunt mai apropiate, cu atât ar trebui să existe mai puţine diferenţe la nivelul ADN.)

Rezultatul a relevat mutaţii unice în ADN-ul aborigenului, indicând faptul că strămoşii săi trebuie să se fi desprins de europeni şi asiatici înainte chiar ca aceste două grupuri să se fi separat.
Acest lucru înseamnă că, atunci când europenii şi asiaticii încă formau o singură populaţie, strămoşii aborigenilor erau deja în drumul lor spre colonizarea Australiei.

Cu toate acestea, cele trei grupuri au prezentat aproximativ aceeaşi distanţă genetică faţă de africani, ceea ce indică faptul că toate s-au separat de aceştia cu mult timp în urmă.

Pentru a verifica acurateţea rezultatului, oamenii de ştiinţă au folosit trei genoame provenite de la chinezi aparţinând etniei Han, plus genoamele a doi europeni şi doi africani (aceştia din urmă aparţinând populaţiei Yoruba).

Cercetătorii au descoperit că schimbarea persoanelor folosite în studiul comparativ duce la rezultate fosrte puţin diferite.
„Selectăm câţiva indivizi care să fie reprezentativi pentru o populaţie întreagă. Acest lucru duce la anumite limitări. Cu cât introducem mai multe genoame, cu atât vom avea rezultate mai precise”, a declarat Rasmussen.

Schimbări minore la nivelul ADN-ului se produc într-un ritm constant; deci, folosind acestă valoare, cercetătorii au fost capabili să calculeze cu aproximaţie era în care strămoşii aborigenilor s-au despărţit de populaţia eurasiatică: în urmă cu 62.000 – 75.000 de ani. De asemenea, rezultatul se potriveşte şi cu dovezile arheologice oferite de omul din Mungo, botezat aşa deoarece rămăşiţele acestuia au fost găsite în apropierea Lacului Mungo din Australia. Aceste vestigii datează de acum 45.000 de ani.

Pe baza informaţiilor genetice, este imposibil să se determine locul geografic în care a avut loc separarea, a declarat Rasmussen.

De asemenea, au fpst descoperite dovezi că strămoşii aborigenilor s-au amestecat cu oamenii arhaici botezaţi Denisovani, ale căror rămăşiţe au fost descoperite în Munţii Altai din Siberia.

Analiza genomului indică faptul că aborigenii nu sunt descendenţii populaţiei ancestrale ce a trăit în Asia; a fost vorba despre mai multe valuri de migraţie, iar aborigenii au fost rezultatul primului val.

Sursa: Live Science